Mazgalici qoute: Am o memorie excelenta. Nu imi amintesc sa fi uitat vreodata ceva.

Afla pe mail cand am mai scris

Abia asteptam sa vin de acasa

on January 7th, 2009

 

Cand am venit de acasa, pe langa bagajele mele solide de cunostiinte am avut si alte bagaje de vreo 30 de kilograme. Ca am avut de suporat in tren un sat intreg de mosi si babe, v-am povestit deja. La intoarcere mosii si babele au trebuit sa ma suporte ei pe mine cu bagajele mele puse peste tot in drumul lor (drum spre cimitir probabil).

 

poze-scari

In Iasi tot din cauza bagajelor si a ghetii am cazut pe scarile din poza (urmele de sange au fost acoperite de zapada?). Nu mai cazusem de foarte multi ani  sau poate ca am mai cazut dar m-am lovit la cap si nu imi amintesc. Am cazut pe spate cu laptopul in spate.  M-am ales cu vanatai, rasate din partea “martorilor”,  pe care acum treuie sa ii omor, dar mai ales cu morcovul de a fi f..t laptopul de pe care va scriu acum.

Am ajuns in fata blocului transpirat, m-am dus sa chem liftul in acea seara. L-am strigat, dar din pacate liftul nu venise pentru mine in acea seara si in spatele usii nu era nimic,  nici macar Mircea Radu sa ma consoleze. Daca era il luam si pe el sa ma urce bagajele opt etaje.

Dar s-a meritat!

poze-vin

Satisfactia de a aduce 20 de litri de vin de casa in bagaje … Nepretuita!

Exista lucruri care se pot cumpara, restul se aduc de acasa.

Desi un pet e pe jumatate va asigur ca l-am adus plin, ca doar nu am adus vinul ca sa il pozez. Voi vedeti in poze niste peturi de vin, eu va o mare cantitate de inspiratie pentru posturile viitoare.

Hai noroc!

 

 

Scriu putin si prost. Afla pe mail cand imi aduc aminte ca am blog si mai scriu  

14 Comments


Cristi Lautaru on Jan 7, 2009 Said:

Si mai esti in Iasi? Nu de alta, da sa facem CTCul la vin, ca n-ai putea sa-l dai la consum fara sa fie testat de un specialist :) )


Andrei on Jan 7, 2009 Said:

da da da :D


Arde-i, Gheorghe! on Jan 7, 2009 Said:

Eu nu beau vin. Eu vin sa beau.


Vale on Jan 7, 2009 Said:

cica vinul rosu e bun pentru barbati :D :D :D


Alina on Jan 7, 2009 Said:

Care 20 de l? CA din imagine se vede ca deja s-au us vreo 3 kile :)


mazgalici on Jan 7, 2009 Said:

E o imagine de arhiva, de fapt s-au dus 5 litri.


Andrei on Jan 7, 2009 Said:

ba mazgalici sigur nu minti?ca eu presimt ca s-au dus vreo 10 litri…


james crissilv on Jan 7, 2009 Said:

La multi ani si un an nou minunat iti doresc


Pavel Stradan-dedicatie lu' pretenu' mazgalici care zice numa' de ghini de familia mea on Jan 8, 2009 Said:

Da, mazgalici si io mai beu … cand dau inciet sa ma indrept genunchii cad pe langa chiept.. io n-am stiut ca daca esti bat te fashi deodata acrobat…cu toate ca aproape dorm da’ daca nu dorm insamna ca is treaz sh-afara inca-i az da’ io mai beu atata pan’ cand am sa aflu cine poate sa-mi spuie cat sa beu sa-mi shie numa bine..


Andrei on Jan 8, 2009 Said:

ce treminati sunt asti care se semneaza cleopatra sau pavel stratan…


Dragoshel on Jan 9, 2009 Said:

frate, pentru vinu ala(daca e dala ADEVARAT) si eu as fi trecut prin ce ai fi trecut tu, cu toate ca ma apucam de el din tren, macar sa il vad p-ala ca pe un “prieten”, si as fi baut cu “sotii ceausescu” macar un paharel.


cipoc on Jan 11, 2009 Said:

tu ai inspiratie..da noi?numai la tine te gandesti..


maxx on Jan 12, 2009 Said:

bine ca nu ai varsat vinul..:))


You must be logged in to post a comment.

Page: 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Page: 1 11 21





poze, imagini

O minte sexy intr-un corp istet Top66 Statistici TOP 60 Romania Humor Blogs - BlogCatalog Blog Directory